Care este cea mai acceptată ipoteză?
Cea mai acceptată explicație a originilor indo-europenilor este ipoteza kurgană, cunoscută și ca teoria stepelor. Aceasta susține că patria inițială a vorbitorilor de proto-indo-europeană se afla în stepele nord-pontice, la nord de Marea Neagră, în regiunea dintre Volga și Nipru.
Termenul „kurgan” provine dintr-un cuvânt turcic care înseamnă „movilă funerară”, referindu-se la mormintele caracteristice acestor populații.
Potrivit ipotezei kurgane, cea mai veche migrație indo-europeană s-a desprins din comunitatea proto-indo-europeană timpurie din bazinul Volgăi și a dat naștere limbilor anatoliene, precum hitita și luviana. A doua ramură importantă, cea tohariană, s-a format după o migrație spre est, până în bazinul Tarim din vestul Chinei. Mai apoi, cultura proto-indo-europeană târzie, asociată cu orizontul Yamnaya din stepa pontico-caspică în jurul anului 3000 î.Hr., s-a răspândit spre vest și sud-est, generând majoritatea limbilor indo-europene.
ETAPELE CULTURII KURGANELOR
Kurgan I (cca. 4500–4000 î.Hr.)
Această etapă include culturile Samara și Seroglazovka din regiunea Volga–Nipru, datând din epoca cuprului. Populațiile acestor culturi erau păstori nomazi, care practicau creșterea animalelor și utilizau caii.
Kurgan II (cca. 4000–3500 î.Hr.)
În această perioadă, comunitățile din stepă încep să se extindă pe un teritoriu mai larg, ocupând zone din stepa pontico-caspică și intrând în contact cu culturile agricole din Europa de Est.
Kurgan III (cca. 3500–3000 î.Hr.)
Această etapă este caracterizată de extinderi mai puternice spre vest, în direcția Europei centrale și sud-estice. Apar culturi arheologice noi, influențate de elemente din stepă, precum cultura Corded Ware.
Kurgan IV – Orizontul Yamnaya (cca. 3000–2500 î.Hr.)
Cultura Yamnaya reprezintă etapa clasică a indo-europenilor timpurii. Aceasta s-a dezvoltat în stepele pontico-caspice și este asociată cu o societate pastoral-nomadă, bazată pe creșterea vitelor și utilizarea cailor și a carelor. Această cultură este considerată punctul de plecare pentru majoritatea migrațiilor indo-europene spre Europa și Asia.
MARILE DIRECȚII DE MIGRAȚIE
Spre Europa Centrală și de Nord
Grupuri indo-europene au migrat spre Europa Centrală, unde au contribuit la apariția culturii Corded Ware (cca. 2900–2300 î.Hr.). Această cultură este considerată strămoașa multor populații indo-europene din Europa de Nord și de Est.
Spre Europa de Vest
Din Europa Centrală, migrațiile au continuat spre vest, contribuind la apariția culturii Bell Beaker. Aceasta este asociată cu răspândirea unor populații indo-europene în Europa Occidentală.
Spre Balcani și Anatolia
Unele grupuri s-au deplasat spre sud, ajungând în Balcani și, ulterior, în Anatolia, unde au apărut civilizațiile hitită și luwiană.
Spre Asia Centrală și India
Alte populații au migrat spre est și sud-est, în Asia Centrală, Iran și subcontinentul indian, unde au dat naștere ramurii indo-iraniene, incluzând limbi precum sanscrita, persana și alte limbi indo-iraniene.
Studiile genetice din secolul XXI au arătat că populații purtătoare ale unor haplogrupuri specifice de ADN s-au extins din stepele pontico-caspice spre Europa și Asia de Sud în mileniile III și II î.Hr. Aceste rezultate oferă o confirmare independentă a modelului migrațiilor indo-europene și susțin ipoteza kurgană.